pianoartcluj@gmail.com
0741210554 / 0742050637

Recondiționarea sau vopsirea lemnului exterior a pianelor / pianinelor

Recondiționarea sau vopsirea lemnului exterior a pianelor / pianinelor
November 14, 2022 kvartett
In Blog
vopsirea pianelor

Recondiționarea sau vopsirea lemnului exterior a pianelor / pianinelor

Din ce în ce mai mulți instrumentiști doresc vopsirea pianelor pentru a arăta mai bine. Aspectul exterior al unui pian/pianine se poate deteriora în timp mai mult sau mai puțin. Acest lucru este datorat unor factori externi (soare, umiditate, proasta manevrare a instrumentului, lovituri etc). Dacă intenționați să vă recondiționați pianul, Kvartett SRL vă oferă servicii de reparație a lemnului exterior și revopsire a pianului sau pianinei în culoarea dorită: alb, roșu, negru, pe varianta mată sau lucioasă.

Cum se vopsește lemnul unui pian?

Procesul este unul destul de anevoios. Putem face o comparație cu revopsirea unei mașini. La un pian se scot capacele de protecție, se scoate mecanismul. Fiecare componentă de lemn este pusă deoparte apoi este protejată partea din interior cu hârtie pentru a nu se murdări. Culoarea inițială este îndepărtată prin șlefuit, chituit și grunduit. 

Pentru exterior se folosește vopsea specială pe bază de apă sau, la cerere, pentru o mică suma de bani. În plus folosim vopsea ecologică pe bază de apă. Durează zile în șir până când culoarea ajunge la rezultatul dorit. Dacă afară este rece atunci se usucă mai greu chiar dacă este în interior, asa ca vara avem un avantaj legat de timpul de uscare.

Totul se face manual și nu dispunem de utilaje industriale, de aceea în funcție de instrument poate să dureze mai mult sau mai puțin recondiționarea și revopsirea. Tot procesul poate dura o săptămână, două sau chiar trei, depinde de preferințele clientului în alegerea culorii și cât de deteriorat este furnirul exterior.

Recomandare

Din experiență vă spunem că varianta pe alb este cea mai dorită și iese foarte bine. Se pot însă alege și două culori. Imaginația este cea care ne spune ce să alegem și cum să combinăm culorile pentru  un pian inedit.

Cine face recondiționarea si vopsirea pianului sau pianinei?

Tehnica vopsirii lemnului unui pian sau pianine o știe doar cel care se ocupă de asta, adică Marius Handabut. El este acordorul și tehnicianul firmei Kvartett. El a început cu vânzarea de pianine în anul 2000 când se găseau foarte greu pianine în țară, astfel că le aducea împreună cu cineva chiar din Republica Moldova, de peste Prut. Multe dintre ele aveau nevoie de mici reglaje la mecanism sau la repararea furnirului. Treptat, ajutat de colaboratorul sau de la Chișinău din acea perioadă, a reușit să afle tainele acestei meserii. A reuși să faci reglaje de calitate și avizate la o pianina sau pian, este o artă care se deprinde în timp. A început apoi să fie chemat de clienții firmei care cumpărau pianinele pentru mici reglaje. După mai mulți ani a fost chemat să regleze și să recondiționeze piane de la instituții din Cluj (casa de cultură, casa radio), iar în prezent și la instituții din alte județe.

Mai jos sunt ilustrate imaginile din timpul recondiționării unui pian de concert marca Bluthner de la Casa de Cultură a studenților din Cluj-Napoca. S-au înlocuit ciocanele și clapele, s-a curățat și aspirat. Apoi furnirul exterior a fost vopsit, iar la final a fost acordat.